Masuri de prevenire a accidentelor pt. soferi, in conditii de ceata!

avertizare_ceata_sud_9b2f812ec6

Ceata una dintre conditiile meteo cele mai perverse, iar o dovada in acest sens o constituie si accidentul de pe autostrada A2, petrecut sambata, 5 noiembrie. Cred ca e momentul sa discutam un pic despre condusul pe timp de ceata. Cum sa faci sa te feresti de accidente si, eventual, sa nu mori.

Iata ce trebuie sa faci sa te feresti de accident pe timp de ceata si, eventual sa nu mori:

Foloseste luminile de ceata cand e ceata. Si doar cand e ceata.

Prin modul in care sunt proiectate, farurile de ceata, precum si stopurile de ceata, sunt mai puternice si lumineaza mai difuz. Ele sunt obligatorii pentru spatele masinii din 1968, deci sigur masina ta are lumini de ceata, chiar daca tu crezi ca n-are.

In esenta, farurile (proiectoarele) de ceata sunt gandite pentru a fi vazute de soferii masinilor de pe contrasens, nu sa „vezi” tu drumul si sa circuli cu 100 km/h prin ceata. Vei observa ca eficienta farurilor de ceata, la orice masina, este aproape zero din perspectiva vizibilitatii pe care o are soferul asupra drumului.

Stopurile de ceata, de asemenea, sunt gandite pentru a lumina mai puternic si mai difuz decat stopurile de pozitie ale masinii, obiectivul fiind acela de a putea fi observat, prin ceata, de soferul masinii din spate.

Utilizarea luminilor de ceata cand e senin deranjeaza ochii celorlalti participanti la trafic tocmai pentru ca lumina respectiva este mai puternica si mai difuza. Deci nu le folosi cand e senin afara. Am vazut mamicute si taticuti foarte prudenti, cu toate luminile din dotare aprinse, doar doar sa fie mai vizibili. Total gresit.

Rog insistent pe aceasta cale Politia sa faca doua lucruri elementare.

In primul rand, sa faca un filtru inainte ca soferii sa intre pe un sector de drum in care este ceata. Sa opreasca toate masinile (cum fac la filtre pentru anvelopele de iarna) si sa se asigure ca, din acel punct, orice masina care intra pe tronson are luminile de ceata functionale si ca soferul stie sa le foloseasca. Revin imediat asupra acestei ultime idei.

In al doilea rand, Politia sa opreasca soferii care folosesc luminile de ceata cand e senin, sa le explice frumos soferilor de ce nu ar trebui sa le foloseasca pe vreme frumoasa, ci doar cand e ceata. (Da, stiu, unii politisti te opresc sa-ti spuna ca ai proiectoarele de ceata aprinsa, cand colo ele sunt lumini de zi, DRL. Exista si specimene din-acestea.)

Amebele actiuni fara amenzi. Cu vorba frumoasa, cu respect. Cred ca suntem satui cu totii de pandit cu radarul in tufisuri, stat cu radarul pe limitare 30 km/h in localitate, incatusat femei batrane care trec strada pe rosu, alaturi de alti 50 de oameni care trec pe rosu. Nu zic ca aceste actiuni nu sunt utile, dar as vrea sa vad un pic mai multa varietate din partea Politiei in ceea ce priveste actiunile de preventie.

Spuneam ca revin asupra ideii ca soferul trebuie sa stie sa foloseasca luminile de ceata. In contextul accidentului de azi dimineata, nu mica mi-a fost mirarea cand un amic mi-a spus la telefon ca nu stie ca masina lui sa aiba lumini de ceata. Daca e produsa dupa 1968, iti garantez ca are. Inclusiv Dacia 1310 si Daewoo Matiz au stopuri de ceata. Masinile cu un singur stop de ceata il au montat intotdeauna in stanga sau pe centru, niciodata pe dreapta. Masinile care au doua stopuri de ceata, ele sunt incluse in fiecare bloc optic din spatele masinii.

Evita depasirile cu orice pret!

Depasirea este cea mai periculoasa manevra, in mers, pe care o poti face pe timp de ceata. Mai ales pe drumuri nationale cu o singura banda pe sens, cand pentru depasire este necesara trecerea pe sensul celalalt de mers.

In tragicul accident din dimineata zilei de 5 noiembrie accidentul s-a produs pe autostrada. Deci iata ca nici autostrada nu e mai sigura pe ceata si, in niciun caz, nu trebuie sa rulezi “in orb”, adica sa ai o viteza prea mare pentru vizibilitatea pe care o ai. Pastreaza distanta mare in raport cu masina din fata!

Depasirea, doar cand este absolut necesara, trebuie facuta dupa ce te-ai asigurat temeinic in fata, spate si laterale. Niciodata nu stii daca nu cumva, prin ceata, vine vreun imprudent cu viteza de trei ori mai mare decat a a ta, iar tu ii iesi in cale pentru a efectua depasirea.

Poti sa consideri o viteza sigura pentru a evita moartea… 40 km/h. In principiu masinile sunt proiectate sa nu mori la viteze de pana la 64 km/h in cazul unui impact cu un punct fix si deformabil. La 40 km/h nu esti neaparat ferit de accident, dar poti sa consideri ca esti ferit de moarte. Dar asta doar daca porti centura de siguranta. Fara ea poti sa mori si la 15 km/h. Detalii un pic mai jos.

Daca in ceata este oprita o masina pe partea carosabila si nesemnalizata, din diverse motive, o vei lovi cu 40 km/h, iar din spate vei fi lovit si tu cu 40 km/h. Veti avea masinile sifonate, probabil veti fi si raniti, dar va cresteti semnificativ sansele de a supravietui. Sigur ca 40 km/h poate parea foarte putin pe autostrada. Dar cand vorbim de ceata, zapada si polei, nu mai conteaza pe ce categorie de drum te afli. Conteaza ca trebuie sa rulezi cat mai incet cu putinta.

Sigur, cu cat masina e mai coapta de rugina si mai veche, cu atat 40 km/h s-ar putea sa fie mult pentru structura ei. Dar in principiu ai inteles: pe ceata incet = sigur.

Nu uita ca ceata vine insotita si de o oarecare umiditate, iar pe jos e mazga. Aderenta e mai redusa decat crezi.

Schima-ti prioritatea din “a ajunge la destinatie” in “a ramane in viata”

Nu pleca niciodata cu ideea ca nu ti se poate intampla tie, in general, in trafic. Dar mai ales cand conditiile meteo sunt proaste, iar oamenii si mai prosti. In conditii de ceata prioritatea trebuie sa fie “a ramane in viata”, acceptand niste pagube materiale insemnate: accidentarea masinii. Daca iti propui sa ramai in viata, cel mai probabil vei ajunge si la destinatie.

Uita de contratimp, uita ca te grabesti! S-ar putea sa fie mai sanatos sa te opresti la o benzinarie sau intr-un spatiu de servicii 1-3 ore pana se mai ridica ceata. In cazul celui mai mic accident, sigur vei pierde mai mult de 1-2 ore (constatare amiabila, Politie, reparat masina, spitalizare, recuperare). „Paza buna trece primejdia rea”, nu uita niciodata asta!

Ai smartphone. Verfica cum e vremea pe traseu inainte sa pleci, in special in anotimpuri capricioase cum sunt primavara, toamna si iarna. Poate iti poti amana calatoria cu o zi sau o poti lasa pe saptamana viitoare.

Poti fi convins ca macar unul dintre cei trei morti si macar 10 dintre cei 50 de raniti nu trebuiau sa fie azi intr-un X loc, la o Y ora. Nu i-a fortat nimeni sa plece de acasa, nu erau urgente la mijloc.

Deci evita deplasarile cand vremea e rea si fa o prioritate din a ramane in viata!

Poarta centura de siguranta

Dintre toate elementele de siguranta ale unei masini, centura de siguranta este cea care are cele mai mari sanse sa-ti salveze viata. Nu caroseria, nu SUV-ul, nu airbag-ul. Asculta la mine si repeta pana n-o sa uiti niciodata: centura de siguranta!

Astept cu mare interes raportul Politiei in urma accidentului din 5 noiembrie. Cati dintre cei 3 morti si cati dintre cei 50 de raniti purtau centura de siguranta? Probabil ca niciunul.

In accident au fost implicate doua microbuze, probabil de aici numarul mare de raniti. Eu am mers cu microbuzul in Romania si nimeni, dar absolut nimeni (!) nu poata centura de siguranta in microbuze si autocare.

Din nou vad foarte utila o campanie a Politiei, desfasurata pe 6-12 luni, constand in oprirea tuturor microbuzelor si obligarea pasagerilor sa poarte centura de siguranta. Filtru. Fara amenzi, doar cu mustrare. Daca statisticile cu morti si raniti din microbuze nu scad si daca oamenii tot nu le poarta, atunci amenzi.Sursa

[ad id=’26048′]